Pe 19 decembrie am fost invitată în emisiunea “Neatza cu Răzvan și Dani”.

Au fost momente trăite intens.
Înainte.
În timpul emisiunii.
Și apoi, primind percepția de acasă.

Privind acum cu liniște și claritate, știu sigur un lucru: apariția mea la emisiunea “Neatza cu Răzvan și Dani” nu a fost doar despre coronițe. Ele au fost pretextul vizibil, dar în spatele lor a fost un drum început cu mult timp în urmă, construit pas cu pas, cu emoție, muncă, îndoieli și curaj.

Înainte de emisiune – emoția invizibilă

Înainte de a ajunge în platou, au fost multe gânduri nerostite. Emoții adunate din ani de lucru, din decizii grele, din momente în care am ales să rămân fidelă mie și modului meu de a crea, chiar și atunci când a fost greu.

Pentru mine, florile nu sunt simple obiecte decorative. Ele sunt limbajul meu. Prin ele vorbesc despre perseverență, bucurie, fragilitate, dar mai ales despre prezență — acel aici și acum pe care îl căutăm cu toții, dar îl uităm atât de ușor.

În timpul emisiunii – prezență, nu performanță

În timpul emisiunii, emoțiile au fost acolo, dar nu m-au copleșit. Au fost gestionabile. Poate pentru că nu am venit să demonstrez ceva. Am venit să fiu. Să vorbesc despre creație ca proces, despre mâini care lucrează, despre timp acordat cu sens. Nu am reusit să transmit nici 5% din ce îmi propusesem dar a fost perfect așa cum a fost.

Deși planul inițial era să prezint creațiile realizate și să finalizez în direct o coroniță, timpul nu a fost de partea nea. Așa că multe dintre coronițele pregătite special pentru emisie au rămas pe masa de lucru dar fără a fi prezentate. Simt însă că merită să le dau acum spațiul cuvenit și să le trec, cu sens, în revistă.

Coronițele pregătite – patru stiluri, patru povești

  1. Coronița gata ambalată, în cutie – cadoul care spune „m-am gândit la tine”
    Una dintre coronițele pregătite era deja ambalată într-o cutie elegantă, exact așa cum pleacă din atelier către clienți. Am vrut să arăt cât de frumos poate deveni un cadou complet — nu doar o coroniță, ci o experiență. Este genul de creație care poate fi oferită cu ușurință partenerilor de business, colaboratorilor sau celor dragi, fără stres, fără ambalaje improvizate, cu grijă pentru detaliu și emoție până la capăt.
  2. Coronița albă – inspirație din culoarea anului 2026
    O altă creație special pregătită a fost coronița lucrată preponderent în alb, o interpretare curată, calmă, minimalistă. Albul, ca simbol al clarității și al liniștii, este o culoare care vorbește despre începuturi și intenții așezate. Pentru mine, această coroniță a fost mai mult decât un obiect sezonier — a fost o declarație despre cum îmi doresc să arate anul care urmează: mai clar, mai așezat, mai autentic.
  3. Coronița atipică pentru o cabană de munte
    Am pregătit și o coroniță cu un aer atipic, gândită special pentru o cabană de munte. O creație care se îndepărtează de clasic, care dialoghează cu lemnul, cu piatra, cu aerul rece de munte. O coroniță care nu vrea să impresioneze, ci să se integreze firesc într-un spațiu cu poveste, să aducă acel sentiment de acasă într-un loc de refugiu.
  4. Coronița clasică, cu roșu – creația care trebuia finalizată în platou. Aceasta ar fi trebuit să fie finalizată în direct, cu ultimele detalii.

După emisiune – oglinda voastră

Apoi au venit mesajele.
Pozele trimise de acasă.
Reacțiile voastre.

A fost poate cea mai emoționantă parte. Pentru că acolo s-a creat conexiunea reală. Unii mi-au înțeles parțial bucuria. Alții au înțeles pe deplin, pentru că au fost parte din călătoria mea, pas cu pas — prin ateliere, creații, evenimente.

Le-am simțit pe toate. Și m-am bucurat mult.

Despre drum, nu despre un moment!

Această apariție nu a fost un „vârf”. A fost o confirmare. Că drumul ales este al meu. Că emoțiile nu sunt un minus, ci o forță. Că poți crea cu vulnerabilitate și profesionalism în același timp. Că poți construi frumos, cu răbdare.

Au fost emoții?
Daaa.

Au fost gestionabile?
Chiar da.

Mai vreau?
Daaaa!

Pentru că orice poți visa, cu credință, acțiune și perseverență, poți realiza, acesta este motto-ul care mă ghidează.

Florile și actul creativ sunt limbajul meu, fiecare apariție devine mai mult decât un moment — devine o continuare firească a drumului meu.

AICI puteți vedea o parte din fotografiile momentului.

Add Comment